21 iulie 1842, dimineața
Rugăciunea slujitorului: “O, prea iubite Sfinte Părinte Iisus! Iată, multe lucruri se întâmplă acum de un fel foarte neobișnuit, cum ar fi: incendii mari, cutremure, furtuni, inundații, și altele asemenea. La ce ar trebui să ducă toată această taină? Te rog să-mi indici mie, sărmanul și slabul păcătos, ca și nouă tuturor, în doar câteva cuvinte, ce ar trebui să deducem din aceasta? Dar întotdeauna și pentru totdeauna doar voia Ta cea mai sfântă să se facă! Amin.”
[1] Așadar, scrie! Ce crezi că se face de obicei treptat cu cei care dorm liniștiți, atunci când ziua care se face deja se apropie puternic, astfel încât este timpul să te trezești, să te scoli și să te îmbraci pentru noile treburi ale zilei care se reînnoiește?
[2] Iată, cei care sunt foarte adormiți sunt scuturați, zgâlțânați, împinși, scuturați, ciupiți și turnați cu apă și acest lucru continuă să se facă tot mai intens până când cei care nu au adormit tocmai în moarte se trezesc din nou, în și pentru noua zi. Dar cine nu se poate trezi, pentru el mormântul este făcut!
[3] Iată, așadar, că toate aceste fenomene ale vremii nu sunt altceva decât astfel de zguduiri, pentru a trezi mulți puternic adormiți, dintre care acum mulți sunt în dulcile lor vise lumești, dar și pentru a îndepărta pe cei foarte morți din calea lor.
[4] Credeți cu tărie, un alt timp este aproape! Deci va fi mereu mai bine. Și astfel, nu peste mult timp, veți auzi și despre un eveniment care în multe privințe le va depăși pe toate pe cele despre care ați primit informații până acum. Și atunci mulți vor spune:
[5] Unde sunt acum acei fii ai pământului ale căror legiuni mândre ar fi trebuit să aprindă discordie și război în toate țările? Noaptea i-a adunat, dar ziua îi vede alergând ca niște râuri slabe, care au fost umflate de o ploaie torențială, apoi s-au repezit peste stânci și s-au înfuriat ca și cum ar trebui să se plece în fața lor; dar valurile lor sălbatice s-au spulberat și au făcut spumă pe frunțile lor ferme și acum se năpustesc cu o grabă furioasă, deoarece brațul puternic și lat al mării ține capătul foarte apropiat în deplină pregătire pentru ei!
[6] Vă spun, fiți atenți când se întâmplă astfel de lucruri! Și nimeni nu trebuie să se teamă de asta! Pentru că cu cât astfel de evenimente se vor acumula tot mai multe, cu atât mai multe dintre razele zorilor mari vor deveni vizibile pe pământ și pe pământul omului!
[7] Dar toată lumea ar trebui să fie în gardă! Căci un gând prea târziu – și hoțul va intra în încăperi și va jefui, va ucide, va arde și va pârjoli!
“Priviți, apa face scântei,
și pământul strălucește peste tot!
Soarele și-a luat măsura
și Muntele Carmel a fost urcat!
Gândește-te, gândește-te, cât de departe, cât de departe
este încă vremea rea, întunecată!
De aceea vă voi spune astăzi:
se pregătește ultima bătălie!
[8] Priviți, lumea strigă din visul ei, da, dintr-un ultim vis, strigă la sine: „Doamne! Ce este omul? – O minune? Este el o compoziție autocontradictorie a tot ceea ce este în conflict? Este un mister insolubil? Sau nu este el o rămășiță din el însuși, o umbră a originii sale, o clădire dărăpănată care în ruinele ei nu arată nimic care să fie martor al frumuseții și măreției sale de odinioară?
[9] Da, el însuși s-a aruncat de pe vârful înalt prin voința sa liberă, pe care a corupt-o, în jos, de pe ziduri și astfel a căzut. Iată că visul nu este rău! Și de aceea, și rezultatele!
[10] Vă spun, cu adevărat, omenirea a devenit o ruină străveche, foarte erodată și foarte aspră. Dar “ruinele” nu știu că sub dărâmăturile lor sunt încă îngropate multe și mari comori. De aceea, “căutătorii de comori” au venit să caute comorile de sub ruine. Iată, acesta este ultimul scop!
[11] Dar Domnul trebuie să aibă un motiv întemeiat pentru care El este acum „înhămat la căruță” ca o fiară de povară! Dar, în cele din urmă, totul va trebui să vină la bara de tracțiune și să tragă alături la căruță și să se cuibărească sub jug!
[12] Iată, evenimentele mărturisesc acest lucru! Dacă aveți o lumină, lăsați-o să ardă toată ziua! Amin.
[13] Acestea le spune Cel dintâi și Cel de pe urmă.
Amin, Amin, Amin.
Jakob Lorber, Daruri ceresti, vol.2
shara 